Cunoaşte-te pe tine însuţi si îndeplinește-ţi visele!

Share Button

Share Button

5 feb. 2013

17.Stabilirea obiectivelor



„Dacă tu crezi că poți, ai dreptate, dacă tu crezi că nu poți, ai dreptate”- Henry Ford
Stabilirea obiectivelor este un lucru esențial pentru reușitele în viață. Dintotdeauna au fost oameni care au spus „Nu se poate”. Persoanele care afirmă acest lucru de mai sus nu înteleg una din legile fundamentale ale universului: „Poți să obții orice lucru la care te poți gândi sau în care poți crede”. El se va împlini atâta timp cât tu îi acorzi energie şi faci tot ce este posibil pentru a se împlini. Credința noastră că putem reuși este cea care poate muta munții din loc. Ea este cea care ne poate face să suferim sau să fim fericiți. Totul este la nivel de credință.
De multe ori ne gândim la anumite lucruri dar în sinea noastră nu le credem. Faptul că ne îndoim de noi ne face să rămănem în inacţiune şi să evităm să lucrăm pentru visul nostru.
Visul nostru este cel care ne arată viziunea noastră pe care o avem despre viaţă şi despre lucrurile pe care vrem să le trăim şi să le experimentăm. Aceste lucruri şi experienţe de viaţă se vor armoniza cu ceea ce noi dorim şi cu ceea în ce investim energie.
Energia noastră poate să depăşească toate obstacolele care se ivesc când o  folosim pentru lucruri pozitive. Acestea ne canalizează acţiunile din fiecare zi şi ne îmbălsămează sufletul cu iubire şi dragoste faţă de noi, faţă de cei din jur şi faţă de persoanele din viaţa noastră.
Acţiunea care se naşte din dragoste prinde viaţă mult mai uşor decât cea care ia naştere din ură, resentimente şi credinţe limitative.
Credinţa limitativă este cea care ne pune piedici în a ne urma vocea şi de a merge într-o linie dreaptă în direcţia visurilor noastre. Cel mai bine este să ne alocăm timp pentru a scrie ceea ce credem că ne stă în calea fericirii noastre. O dată ce am identificat acele lucruri putem să găsim şi soluţiile cele mai bune pentru a depăşi orice obstacol de orice natură.
De asemenea putem să luptăm pentru ceea ce ni se cuvine prin drept divin: fericirea, iubirea, dragostea şi abundenţa financiară. Ele sunt prezente în viaţa noastră doar trebuie să ne canalizăm energia spre a le  primi şi spre a le împlini. Ea curge ușor prin noi dacă noi credem cu tărie că putem să o avem. O dată ce ne manifestăm intenţia aceasta ne va canaliza eforturile şi energia spre a ne alinia cu abundenșa financiară.
Fiecare lucru mărunt pe care îl facem în fiecare zi reprezintă o aliniere vibraţională cu abundența. În fiecare zi suntem tot mai aproape de ea şi energia noastră curge în directia aceasta.
Oricine poate să urmeze liber şi conştient ceea ce vrea să traiască. Toate se intâmplă într-o ordine perfectă şi armonioasă cu cine suntem noi cu adevărat.
Lucrurile materiale pe care noi le considerăm a fi valoroase sunt ieftine și le putem înlocui oricând. O casă poate fi distrusă de foc si apoi reconstruită. Un om își poate pierde averea și apoi și-o poate recâștiga de câteva ori mai mare.
De multe ori lucrurile vin în viaţa noastră întămplător şi nu ştim să profităm de ocazie. De aceea ajungem să dăm cu piciorul la multe dintre oportunităţi. Acestea ne pleacă din viaţă pentru că noi stăm în aceiaşi zonă de confort şi ne vine greu să plecăm din ea.
Pentru a va putea facilita acest lucru am apelat la NLP și voi prezenta câteva întrebări și sugestii.
Întrebări:
• Ce vrei să realizezi?
• În cât timp vrei să realizezi acel lucru?
• Care sunt pașii care trebuie să îi parcurgi ?
• De ce competențe ai nevoie pentru a realiza aceste obiective?
• Cum poți aplica aceste competențe?
• Care este calea pe care trebuie să o urmezi pentru a le realiza?
• Ce nivel de excelență dorești să realizezi?
• Care e primul pas pe care îl faci pentru a-ți îmbunătați acele competențe?
Sugesti și sfaturi:
• Fii diferit și fă diferența!
• Fixează-ti o dată limită!
• Stabileste-ți obiective specifice! (Ex: „Organizarea de training pe tema Managementul proiectelor pentru studenții de la cursul X”)
• Verifică dacă un obiectiv este specific răspunzand la următoarele întrebari: Cine?, Ce?, Când?, Cum?, Care este grupul țintă?
• Verifică dacă acel obiectiv este măsurabil! 
(Ex: „Organizarea unui training pe tema Managementul proiectelor pentru 14 studenți de la cursul X”)
            Verifică dacă obiectiv să fie relevant! (înseamnă ca realizarea obiectivului contribuie la impactul vizat de proiect.) Obiectivul de mai sus este realizabil întrucat impactul sau îl reprezintă cresterea numărului de proiecte eligibile pe care studenții le pot realiza în cadrul acelui curs.
            Verifică daca acel obiectiv este încadrat în timp! (Pentru a realiza acest lucru într-un obiectiv folositi urmatoarele întrebări: Când?, Până când?, În ce perioadă?.
(Ex: „Organizarea în perioada 17-18 ianuarie 2011 a unui training pe tema scrierii de proiecte pentru cei 14 studenți de la cursul X”).
Notează-ți într-un jurnal cum ai procedat pentru a realiza un anumit pas!
• Urmărește zilnic ce ai realizat!
• Recompensează-te pentru ceea ce ai dus la bun sfârșit!
Toate aceste întrebări vă ghidează paşii şi vă aduce claritatea în ceea ce doriţi să faceţi sau să obţineţi. Orice este posibil dacă tu perseverezi și nu te laşi până nu îl obţii.
O dată ce ai obținut o piesă din puzzle şi ai realizat ceva din visul tău cu atât vei fi mai perseverent să mergi mai departe. Perseverența este cea care ne ajută să trecem peste orice succes sau eşec. Munca pe care o depunem zilnic îşi va arăta roadele la momentul potrivit.
Trebuie să mergem cu încredere în noi şi cu capul sus indiferent ce se întămplă. Toate se armonizează cu noi pentru că noi suntem aliniaţi din ce în ce mai mult cu ceea ce sufletul nostru tânjeşte şi doreşte.
Dorinţele noastre sunt cele care ne dă energia şi puterea de a merge tot mai departe chiar dacă cei din jur şi-au pierdut încrederea în noi. Atâta timp cât noi credem în noi totul se va mişca de la sine. Cei din jur pot să încerce să ne oprească dar nu vor reuşi pentru că noi mergem tot mai sus şi tot mai hotărâţi spre visele noastre. Aceste vise sunt cele care ne vor schimba modul prin care vom vedea viaţa şi modul prin care vom percepe realitatea in care traim.
Îți mulțumesc pentru timpul acordat și îți doresc ca toate visele să ți se îndeplinească și să ai parte de tot ce e mai bun în toate domeniile vieții tale.
Mă bucur pentru timpul pe care mi l-ai acordat pentru a citi aceste rânduri. Dacă ți-a plăcut ce ai citit lasă comentarii, dă share la articol pe rețelele sociale pentru a putea ajuta pe cei din jur să se dezvolte și să aibă o viață fericită și împlinită!


0 comentarii:

Share Button

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *